Ametistul
10:53 // 0 comentarii // ella // Category: Cristale //Este unul dintre cele mai potrivite cristale pentru meditaţie, datorită culorii sale care corespunde vibraţiei superioare a celui de-al treilea ochi. Are rolul de a linişti gândurile lumeşti care inundă conştiinţa, deschizând astfel calea către starea de meditaţie.
Ametistul iniţiază înţelepciunea şi înţelegerea superioară, fiind foarte util celor care au pierdut o persoană dragă. El este numit şi „piatra sufl etului“, deoarece comunică direct cu acesta, fiind ideal pentru relaxare sau meditaţie. Pandantiv aurit confecţionat din agat, onix alb, onix negru şi cuarţ fumuriu. Central a fost amplasat un monocristal de ametist. Datorită efectului său calmant, ajută persoanelor care sunt stresate, epuizate de muncă sau aflate în stări mentale deosebite. Este ideal pentru ameliorarea durerilor de cap care se datorează tensiunii, deoarece are darul de a linişti anxietatea; pentru persoanele uşor enervabile, pentru cele care suferă de coşmaruri frecvente. Acestea pot purta, înainte de a adormi, un ametist în dreptul frunţii şi îl pot programa să le ghideze mintea în timpul somnului, în mod protector, după care îl vor ţine sub pernă pe parcursul nopţii.
Ametistul se armonizează cu cuarţul rozé. Ele pot fi folosite împreună în cristaloterapie, ca bijuterii sau în meditaţie, aducând o echilibrare calmă a energiilor mentale şi emoţionale.
Ametistul este destul de răspândit în natură, deci uşor de procurat. Culoarea lui merge de la purpuriu-închis până la aproape alb, cu o palidă nuanţă cromatică. În general, preţul lui creşte proporţional cu profunzimea culorii şi claritatea sa.